Dragostea adevarata dar imposibila nu are decat un remediu... Si nu e timpul!!!

Piedici

Traim intr-o lume rea si grea... si totusi, macar in teorie, libera.

Nu mai exista sclavii, clase sociale, piedici morale si nimeni nu mai cere iubirii castitate, zestre, dueluri si juraminte.

Si totusi... chiar si in ziua de azi exista iubiri imposibile. Oare unii dintre noi suntem programati pentru esecuri in dragoste? Oare unii dintre noi chiar am fost alesi de un destin absurd sa mentinem vii anumite drame ale dragostei, despre care mai citesti doar in cartile de literatura din secole demult uitate? Oare unii dintre noi chiar sunt incarnarile acelor personaje blestemate sa-si traiasca durerile pana la sfarsitul timpurilor? 

Ar trebui sa fie simplu azi. Va vedeti, va placeti, va fregventati, va indragostiti, va mutati impreuna, va casatoriti, va intemeiati o familie si va bucurati de ea pana la adanci batraneti. Sigur ca exista si rautati, greutati si piedici dar impreuna treceti peste ORICE. Cred ca e visul oricarei persoane normale. Asta ti se spune de mic. Si de ce asa de putini au parte de asa ceva? Sau poate nu m-am uitat eu bine. Am vrut oare sa vad doar dezamagirile de care am eu parte??? O sa caut mai bine, am nevoie de o poveste cu happy-end.  

Pornind de la bogul meu, tot dand next, nu stiu cum de, dar vad doar bloguri straine (americane presupun) ce au pe prima pagina copii care zambesc, mame disperate care totusi zambesc, parinti crizati de copii si care totusi zambesc... E grea viata dar astia toti au gasit un motiv sa zambeasca.

Pornind de la un blog descoperit recent romanesc dau doar de bloguri romanesti ce au pe prima pagina adolescenti crizati, femei dezamagite in dragoste, barbati cu pumnii plini de vise... E grea viata si aici dar noi nu mai vedem chiar motive sa zambim?

Romanul e renumit in toata Europa (pe putin). In Franta mi-au zis ca suntem cei care stiu sa vorbeasca toate limbile, in Italia mi-au zis ca suntem cei care se descurca in orice situatie, in Germania mi-au zis ca suntem cei care fugim cel mai mult de la noi din tara, dar nu conteaza important e cheful de a schimba ceva, mereu cu speranta ca in bine. Cel putin asa ajunsesem si eu sa cred. Acum realizez ca romanului din Romania, erou national as zice, i-au mai ramas putine pentru care sa zambeasca. Salariile scad, serviciul e in criza, preturile cresc, benzina se scumpeste, seceta anunta un an pana si fara mamaliga...

Si atunci face si romanul ce poate mai bine gratis. Iubeste. Uite dom'le de ce ne tot aruncam toti ca disperatii in relatii care stim de la inceput ca se vor termina cu cheltuieli pe baututra.

Dar sexul s-a meritat.

Probabil.

Oare suferi, iubirea mea?

Te iubesc. Nu stiu de ce. Oare mi-ai dat atat de mult? Oare mi-ai luat tot ce aveam mai de pret? Nu stiu.
Stiu cat ma plang mereu ca situatia asta ma omoara.
Si tu?
Nu m-am gandit.
Nu m-am gandit niciodata la situatia nostra cu mintea limpede si ... obiectiv.
Oare orice femeie care inseala, indiferent de motiv, e curva?
Pe noi nu ne despart doar 4000 km, dar si un ... inel. Ce stupid.
Cred ca a inceput totul ca o joaca. A fost distrctiv dupa reintalnirea ns. sa ne recunoastem, dupa atatia ani. A fost distractiv sa ne amintim clipele impreuna si ceea ce ne excita mintile de adolescenti. Si cat de aproape am fost de fiecare data... Apoi a fost distractiv sa ne inchipuim ce ne-ar excita mintile de adulti. Si cat de aproape am fost de fiecare data...
De ce am evoluat? Nu ne era de ajuns atat? Tu nu aveai pe nimeni care sa te traga spre realitate, cand visam. Eu aveam nevoie sa fug de realitate, cand visam. Si ne distram. Cand s-a ajuns la "Te iubesc"?
Probabil in clipa cand ochii tai s-au scufundat in fiinta mea si te-au lasat fara aer. Probabil cand atingerea corpului tau, dincolo de vis, m-a facut sa visez cu ochii deschisi. Probabil acea prima intalnire cand erai atat de incurcat incat nu stiai cum sa te comporti, iar eu, cu capul lasat malitios pe umarul tau, in timp ce iti priveam buzele perfecte miscandu-se, ceream cu disperare un sarut. Probabil acea pedepsa cand in locul unei declaratii de dragoste, cu toate ca ma pricep de minune sa jonglez cu cuvinte, am preferat in sfarsit sa-ti fur sarutul dupa care tanjeam. Probabil acea prima noapte de 13 februarie cand, ramasi in cele din urma singuri in camera, telefonul nu mai inceta sa deranjeze si noi, printre zambete si gemete, intr-o atmosfera mult prea incinsa, ne descopeream pentru prima data. Sau pur si simplu in seara aceea cand am trecut strada mana in mana si am simtit ca acolo imi e locul. Nu stiu.
Acum te-as intreba: "crezi in destin?". In acelasi destin care a fost atat de bun incat sa ne permita sa ne reintalnim. In acelasi destin care este atat de crud incat nu ne permite sa ne avem.

Oare suferi si tu la fel ca mine, iubirea mea? Sau ti-e mai bine asa. Cu adevarat mai bine.

Iar ne-am pierdut. Mai stii cand imi spuneai ca te-ai saturat sa ne tot pierdem, ca vrei sa ne si regasim? O sa vin sa te caut, iubirea mea. Chiar daca nu ma mai vrei. Chiar daca nu mai vezi viitor pentru "noi".  Chiar daca tu crezi ca locul meu e in alta parte. O sa vin sa te caut. O sa-ti iau toate pacatele asupra mea, sa fiu sigura ca acolo unde o sa pleci nu o sa ai nimic de ispasit si o sa te intorci cu bine. Si atunci o sa vii sa ma cauti. Si o sa ne regasim.

O poveste cu happy end!?! Suna prea ciudat. Cred ca inca n-am trecut de faza cu refuzul. Inca ma mai urc pe cai albi sa-mi caut printul. Nu-mi ramane decat sa-l gasesc in bratele altei printese sa ma trezesc.  

Dragostea e sentiment... sau instinct?

Am simtit fiorul iubirii. Stiu sentimentul acela care te face sa plutesti, te trezesti intr-un loc ca purtat de gand si te intrebi "Cat am dat pe taxiu, ca n-am fost atenta?!?" Sentimentul acela ca ai lumea la picioarele tale si ca toti sunt buni si-ti zambesc, pe cand d-na de la magazin "greseste" sa-ti dea restul la ciocolata iar seful te prosteste sa fii singura care ramane peste program sa termine treaba. Dar ce conteaza,. toate trec si tu ajungi in sfarsit in bratele persoanei iubite si te bucuri o noapte de magaieri si sarutari, o noapte care pare un veac de placere si pe care o regreti putin doar dimineata cand ridici capul de pe perna (de la paharul in plus de vin rosu...ala care trebuia sa stimuleze nu stiu ce placere). Auzi apoi "Iubi, sa nu uiti ca te iubi. Sa ai o zi frumoasa!" si trece tot si magia incepe iar si iar. Ai vrea tu la nesfarsit!

"Iubi, poti sa uiti ca te iubi. Sa ai o viata frumoasa!" Ups! s-a rupt filmul sau ce ca la un moment dat nu mai intelegi nimic. Nu mai plutesti, ci chiar simti bataturile de la pantofi dis de dimineata cand ajungi la servici, nimeni nu mai zambeste cu toate ca incearca oricum sa te fure, iar capul pe perna dimineata oricum te doare cand il ridici, tot de la cateva pahare in plus (care trebuiau sa innece de data asta...cu toate ca tot au stimultat, cateva amintiri total nepotrivite in acel moment).

Si ce e dom'le cu dragostea asta? Pai daca am fi constienti ca e doar un sentiment, care aduce mai mult rau decat bine (sa fim seriosi, toti spunem ca s-a meritat, ca se merita sa iubesti, dar prea putini am vazut bucurandu-se o viata de asa zisele efecte binefacatoare ale dragostei) de ce nu renuntam? E ca si bautura. Iti place, ce-ti mai place dar ce te faci cu ulcerul de dupa? O eviti si gata, altfel te arata lumea cu degetul pe strada. Acum vad cat sunt de asemanatoare dragostea si bautura: de la una plutesti, de la cealalta mergi pe trei carari, dar tot nu prea stii unde te duci. De la una vezi lumea doar zambind, de la cealalta ii vezi pe toti razand si nu stiu cum se face dar toti incearca si reusesc sa te prosteasca. Cand se termina dragostea o dai cel mai probabil pe bautura iar cand se termina sticla de bautura te arunci in bratele primului care te prinde sperand sa te indragostesti. Un cerc vicios asadar. Infine... si daca nu e ceva de care in mod voluntar ne putem feri? E un instinct, poate. Vreo farsa a naturii pentru conservarea speciei umane. Si nu era deajuns sexul pentru asta?

Ah, acum e clar. Natura a avut cele mai bune intentii cu instinctul ei... d-aia toti barbatii au capul girofar si mintea fluture. Doar ca si-a bagat dracu' coada si-a prostit femeia? A fost o gluma rea.

Suferinta din dragoste e suferinta si pentru mine, probabil si pentru el.

Oare suferi, iubirea mea?

P.S. Probabil ca dragostea asta nu e altceva decat o nevoie. E placut sa te vezi altfel, o persoana mai buna in ochii celui iubit, o persoana mai buna doar pt ca servesti cu inima si corpul persona iubita. Ai nevoie de cineva pe care sa servesti. Ai nevoie de cineva. Ai nevoie.

Asta se alege la urma din...dragoste

"Dragostea e asemeni febrei ; nu le putem stapani pe nici una si nici nu putem limita durata sau intensitatea lor." Uite asa se zice. Ah, si cand iubesti... ce voci ale zeilor, nu auzi decat vocea inimii tale care urla de fericire si restul putin mai conteaza. Apoi intr-o zi binefacatorul inimii tale dispare si tu ramai cu... inima bucati. Sau o incredibila dependenta in creier.

Si atunci iata cum decurg lucrurile. Primul pas, refuzul: "Nu e posibil, iti spui, ca doar la fel ma iubea si el. De ce la el dragostea a disparut si pe mine ma tortureaza?"  Normal, a uitat! si te pui tu viteaza pe calul alb, sau in taxiul galben, si-l cauti sa-i amintesti cat te iubeste. Dupa deja al 10-lea refuz, ca doar nu te poti da batuta din prima si te umilesti pe cat se poate, intelegi. Al 2-lea pas, gresit normal caci de aici e totul un declin, autodistrugerea. Ori nu-ti mai respecti corpul si-ti inneci amarul, sau cauti multe alte brate care sa te stranga la fel (tarziu iti dai seama de cat de inutila e speranta asta si cand vezi ca nu mai e cale de intoarcere inchizi tare ochii si-ti inchipui ca e el, dar merge doar dupa o anumita doza de alcol). Ori nu-ti mai respecti caracterul si iti descoperi nu doar instincte ci si calitati de stalker.

Din pacate tarziu iti revii. Asta se alege la urma din dragoste. Trebuie sa fii constient inca de la inceput ca pe cat de fericit esti, vei plati inzecit in lacrimi. Renunta daca poti. Dar unde sa fugi, dragostea asta e...e o nevoie, ceva ce nu mai tine demult doar de noi. Dragostea e sentiment sau... instinct?

Alte solutii

Doua solutii sunt recomandate in cazuri de heartbreak.

1. Prietenii. Ce om norocos tre sa fii, in ziua de azi avem atatea... cunostinte. La cati te-ai duce sa zici: "Frate, azi imi crapa inima de dor. Fugi cu mine in lume sa mai uitam de necaz?" Raspunsul cel mai evident ar fi: "Cine plateste?"  Unii chiar nu stiu ca nu raspunzi cu o intrebare la o intrebare!!!

2. Sportul. Da, in timpul activitatii fizice creierul secreta adrenalina, care iti calmeaza pentru putin dependenta. Cat tine? Pai de cat timp nu mai iesi din casa la o partida de alegat. Lasa sexul, o fi miscare dar nu e prea bun ca antrenament. Cat duci...atat te tine. Atentie, sunt si contraindicatii: atunci cand uiti ca poti forta limitele fara sa le depasesti (si esti tu asa curios pana unde duci) poti descoperi a doua zi apendicita de care te tot vaitai prin liceu. Probat.

Nu zic ba, iesirile sunt bune. Ar vrea poate cel'lalt sa te stie cu rimelul prelins pana sub barbie si cu poza lui sub perna... Oricat de greu ar fi (si e! multi stiu) pe mine scena asta ma ajuta sa nu ma cobor chiar atat de jos. Nu in ochii lui.
Asta se alege la urma din dragoste?

Buna sa-ti fie inima, straine!

OK. Probleme in dragoste am de cand ma stiu. O fi zodia. Acum or fi vreo doua luni de cand ma sfasie un fel de durere/obsesie/refuz/ resemnare/tristete si cine mai stie sa mai adauge ca eu nici nu mai privesc ce e in mine. Cauza, o despartire, evident! Or fi si cateva saptamani de cand tot pierd timpul pe blogg-uri, ca sa am o ocupatie. Nu prea merge. Am tot un gand fix: EL!

Aseara la televizor o mare doctorita dintr-un important centru de studii din America isi prezenta lucrarea: "Dragostea se reflecta in creier nu in inima" O fi. Sunt trei feluri de dragoste, am retinut doar unul, cel mai important: Dragostea Romantica. Ok, chestia asta iti activeaza o zona a creierului la baza cefei, care la randul ei stimuleaza creatia de nu stiu ce substante care iti produc o stare de... fericire. E aceeasi zona care se activeaza si in cazul drogurilor. Exact, creeaza dependenta. Ei las-o! Si uite asa cand nu mai ai obiectul dorintelor tale (poate ca doar asta devine dupa ruptura relatiei), pierzi stimulul fericirii si totusi corpul tau mai cere. Panica. Stalking. Constientizare. Umilinta. 

Domnule, nu e nimic ce orice dezamagit in dragoste nu a constatat pe pielea, inima si creierul lui. Ce tot atatea studii? Oricum antidotul pe care il "descopera" marii astia savanti e mereu acelasi: vointa fiecaruia de a merge mai departe. Si uite asa cate nu sunt adevarate pe hartie... Pai de ce nu inventeaza dom'le masina timpului sa ma intorc sa-mi repar greselile. Asa as fi si eu fericita. Alte solutii?