Oare suferi, iubirea mea?

Te iubesc. Nu stiu de ce. Oare mi-ai dat atat de mult? Oare mi-ai luat tot ce aveam mai de pret? Nu stiu.
Stiu cat ma plang mereu ca situatia asta ma omoara.
Si tu?
Nu m-am gandit.
Nu m-am gandit niciodata la situatia nostra cu mintea limpede si ... obiectiv.
Oare orice femeie care inseala, indiferent de motiv, e curva?
Pe noi nu ne despart doar 4000 km, dar si un ... inel. Ce stupid.
Cred ca a inceput totul ca o joaca. A fost distrctiv dupa reintalnirea ns. sa ne recunoastem, dupa atatia ani. A fost distractiv sa ne amintim clipele impreuna si ceea ce ne excita mintile de adolescenti. Si cat de aproape am fost de fiecare data... Apoi a fost distractiv sa ne inchipuim ce ne-ar excita mintile de adulti. Si cat de aproape am fost de fiecare data...
De ce am evoluat? Nu ne era de ajuns atat? Tu nu aveai pe nimeni care sa te traga spre realitate, cand visam. Eu aveam nevoie sa fug de realitate, cand visam. Si ne distram. Cand s-a ajuns la "Te iubesc"?
Probabil in clipa cand ochii tai s-au scufundat in fiinta mea si te-au lasat fara aer. Probabil cand atingerea corpului tau, dincolo de vis, m-a facut sa visez cu ochii deschisi. Probabil acea prima intalnire cand erai atat de incurcat incat nu stiai cum sa te comporti, iar eu, cu capul lasat malitios pe umarul tau, in timp ce iti priveam buzele perfecte miscandu-se, ceream cu disperare un sarut. Probabil acea pedepsa cand in locul unei declaratii de dragoste, cu toate ca ma pricep de minune sa jonglez cu cuvinte, am preferat in sfarsit sa-ti fur sarutul dupa care tanjeam. Probabil acea prima noapte de 13 februarie cand, ramasi in cele din urma singuri in camera, telefonul nu mai inceta sa deranjeze si noi, printre zambete si gemete, intr-o atmosfera mult prea incinsa, ne descopeream pentru prima data. Sau pur si simplu in seara aceea cand am trecut strada mana in mana si am simtit ca acolo imi e locul. Nu stiu.
Acum te-as intreba: "crezi in destin?". In acelasi destin care a fost atat de bun incat sa ne permita sa ne reintalnim. In acelasi destin care este atat de crud incat nu ne permite sa ne avem.

Oare suferi si tu la fel ca mine, iubirea mea? Sau ti-e mai bine asa. Cu adevarat mai bine.

Iar ne-am pierdut. Mai stii cand imi spuneai ca te-ai saturat sa ne tot pierdem, ca vrei sa ne si regasim? O sa vin sa te caut, iubirea mea. Chiar daca nu ma mai vrei. Chiar daca nu mai vezi viitor pentru "noi".  Chiar daca tu crezi ca locul meu e in alta parte. O sa vin sa te caut. O sa-ti iau toate pacatele asupra mea, sa fiu sigura ca acolo unde o sa pleci nu o sa ai nimic de ispasit si o sa te intorci cu bine. Si atunci o sa vii sa ma cauti. Si o sa ne regasim.

O poveste cu happy end!?! Suna prea ciudat. Cred ca inca n-am trecut de faza cu refuzul. Inca ma mai urc pe cai albi sa-mi caut printul. Nu-mi ramane decat sa-l gasesc in bratele altei printese sa ma trezesc.